Expert accesare fonduri structurale și de coeziune europene

Businessman accountant or financial expert analyze business report graph and finance chart at

ACRAFE vă pune la dispoziție, prin lectorii săi, o experiență semnificativă rezultată în urma depunerii şi implementarii de catre membrii săi a peste 5000 de proiecte cu finanţare din fonduri europene, cu valoarea însumată de aproximativ 4 miliarde de euro, atât în perioada Fondurilor de Preaderare, cât şi a Fondurilor Post Aderare și ca urmare a participării active la elaborarea Ghidurilor Solicitanților în parteneriat cu Autoritățile de Management.

În acest context participanții la curs vor avea ocazia de a afla informații direct de la specialiștii practicieni, care îți desfășoară activitatea în firme membre ACRAFE, deschiși în a împărtăși printr-un curs interactiv, bogat în aplicații practice, din experiența pe care o dețin.

După parcurgerea examenului de absolvire, participanții vor primi un certificat de competențîn conformitate cu ocupația de Expert accesare fonduri structurale și de coeziune europene Cod COR 241948, eliberat de ANC (fost CNFPA), recunoscut de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Educației Naționale.

Curs autorizat de Autoritatea Nationala pentru Certificari (ANC)

Cursuri Acrafe

Young people working on their business project

Expert implementare proiecte finanțate din fonduri europene

Prin abordarea duală a managementului de proiect – la nivel intern, în cadrul firmei de consultanţă şi la nivel extern, în cadrul organizaţiei beneficiarului contractului de finanţare – cursul se adresează atat firmelor de consultanţă, cât şi beneficiarilor. Modul structurat de prezentare a elementelor comune, interactivitatea şi flexibilitatea în adaptarea

Detalii »
Two office colleagues brainstorming and working on project together

Evaluator proiecte

Cursul are specific evaluarea proiectelor cu finanţare europeană şi este util atât persoanelor care evaluează proiecte, persoanelor care doresc să devină evaluatori de proiecte, managerilor de proiect, cât şi consultanţilor care scriu, implementează şi/sau monitorizează proiecte. După absolvirea examenului, participanţii vor primi un certificat de competenţe în conformitate cu Standardul

Detalii »
Woman accountant using calculator and computer in office, finance and accounting concept.

Analiza financiară

Analiza financiară în cadrul proiectelor de investiții cu finanțare nerambursabilă a. Modulul 1 – Analiza economico-financiară b. Modulul 2 – Analiza cost beneficiu Cursul vine să acopere un subiect de actualitate, realizarea analizei  economico-financiare și a analizei cost-beneficiu conform standardelor solicitate de către Autoritățile de Management ale  programelor de finanțare prin intermediul Ghidurilor

Detalii »
Businesswoman discussing business strategy with colleagues

Management și planificare strategică

SESIUNI DE INSTRUIRE „MANAGEMENT SI PLANIFICARE STRATEGICA” Nr. Ctr. Perioada de desfasurare Locatia 1. 08 – 10.03.2019 Bucuresti, RIN GRAND HOTEL 2. 15 – 17.03.2019 Bucuresti, RIN GRAND HOTEL 3. 22 – 24.03.2019 Bucuresti, RIN GRAND HOTEL 4. 29 – 31.03.2019 Cluj-Napoca, ATHOS RMT HOTEL 5. 05 – 07.04.2019 Iasi,

Detalii »

Noutăți

Interior rooms inside the Palace of the Parliament, Bucharest, Muntenia Region, Romania

Conferința CDG ”România producătoare în noua paradigmă economică”

Marţi 6 februarie 2024, a avut loc Conferința CDG ”România producătoare în noua paradigmă economică”, în care ACRAFE a avut rol de Partener de comunicare. Conferință organizată la Parlament, la Comisia de Industrii a Camerei Deputaților. În cadrul conferinţei au fost discutate aspecte despre România producătoare în noua paradigmă economică:

Detalii »

Noi oportunități, noi provocări

Conferința – Soluții de finanțare nerambursabilă pentru autoritati publice din mediul rural Conferința – Soluții de finanțare nerambursabilă pentru beneficiari privați EVENIMENTE FINALIZATE: Slatina – 11 martie 2015 Bacău – 10 martie 2015 Tîrgu-Mureș – 05 martie 2015 Cluj-Napoca – 04 martie 2015 Oradea – 03 martie 2015 n.b. Programul urmatoarelor conferinte va fi publicat pe aceasta

Detalii »